George Bacovia-Plumb

Poezia „Plumb ” de George Bacovia este una emblematică pentru simbolismul românesc și are o încărcătură simbolică și emoțională profundă.Ea are mai multe teme majore pe care le vom analiza mai jos.

1.George Bacovia-Plumb.Singurătatea

• Subiectul liric este izolat, atât fizic (într-un spațiu închis – cavoul) cât și emoțional.

• Se simte deconectat de lumea vie, iar această singurătate este apăsătoare, aproape existențială.

2.Moartea

• Cavoul și prezența „ei” moarte simbolizează dispariția iubirii, dar și prezența reală a morții.

• Moartea este nu doar fizică, ci și spirituală – moartea sentimentelor, a visurilor, a speranței.

3.Apăsarea existențială/depresia

• Plumbul este un simbol al greutății sufletești, al lipsei de speranță, al sufocării interioare.

• Atmosfera este apăsătoare, sumbră, cu un sentiment de sufocare existențială.

4.Iubirea pierdută/imposibilă

• Subiectul se confruntă cu o iubire moartă, care nu mai poate fi salvată.

• „Ea” este descrisă ca fiind „cu mâinile-amândouă de plumb” – un simbol al unei iubiri încremenite, moarte.

5.Lumea interioară alienată

• Lumea exterioară este doar o reflectare a suferinței interioare.

• Subiectul trăiește într-un univers paralel, fără speranță, în care plumbul devine o metaforă pentru propria conștiință apăsată.

Mai jos vom încerca să realizăm o analiză pe strofe a poeziei „Plumb” de George Bacovia

Strofa 1

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Și flori de plumb și funerar veșmânt –
Stam singur în cavou… și era vânt…
Și scârțâiau coroanele de plumb.

• „Dormeau adânc sicriele de plumb” – imaginea sicrielor care „dorm” transmite liniștea morții; „plumbul” sugerează greutate, sufocare, imobilitate.

• „Flori de plumb și funerar veșmânt” – chiar și elementele decorative ale morții sunt făcute din plumb – nimic viu, totul e inert, greu, fără viață.

• „Stam singur în cavou… și era vânt…” – subiectul liric este izolat într-un cavou, iar vântul accentuează atmosfera de pustietate și receală interioară.

• „Scârțâiau coroanele de plumb” – un sunet lugubru, sinistru, în contrast cu liniștea morții; „scârțâitul” e aproape o voce a morții care sparge tăcerea.Ideea principală este următoare ,anume că moartea este prezentă peste tot iar subiectul este singur,izolat într-un spațiu mortuar rece și apăsător.

Strofa 2

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, și-am început să-l strig –
Stam singur lângă mort… și era frig…
Și-i atârnau aripile de plumb.

 

• „Dormea întors amorul meu de plumb” – iubirea este personificată și moartă; „amorul” este un cadavru; întors = poziția mortului.

• „Pe flori de plumb, și-am început să-l strig” – subiectul încearcă o comunicare cu iubirea pierdută, dar strigătul nu are răspuns.

• „Stam singur lângă mort… și era frig…” – se accentuează și mai puternic izolarea și durerea; frigul este atât fizic, cât și afectiv.

• „Și-i atârnau aripile de plumb” – iubirea, care ar fi trebuit să înalțe, este acum grea și inertă; aripile nu mai pot zbura – idealul e căzut.

Ideea principală care se desprinde de aici este că iubirea este moartă iar încercarea de a o reînvia este zadarnică;durerea este totală ,rece și definitivă.

Concluzie

• Repetiția obsesivă a cuvântului „plumb” (de 7 ori) accentuează ideea de greutate, deznădejde, moarte sufletească.

• Bacovia creează o atmosferă de depresie profundă, specifică simbolismului.

• Subiectul liric este prizonier într-o lume funerară, dominată de lipsa de speranță și de imposibilitatea salvării prin iubire.

 

Mai jos adăugăm și un album de poezii.